Am început să scriu la un an de la nașterea primului copil, copleșită de o oarecare stare de depresie sau doar de impresia că mă aflu într-o depresie. Intenții au fost multe, însă am considerat că sunt atâtea postări ale mamelor încât ar fi inutilă intervenția unei necunoscute.
Dar iată că am prins curaj și mă străduiesc să împărtășesc cu voi momente ale unei mame care se considera neBUNĂ. În traducere, o mamă mai puțin perfectă, care nu își dorește să pozeze într-o mamă disperată de perfecțiune.
De ce scriu? Pentru a comunica, pentru a mai avea o activitate în plus pe lângă aceea de părinte veșnic obosit, dar mereu fericit. Scriu în speranța că voi readuce liniștea interioară a celor care se învinovățesc mereu că nu fac suficiente lucruri pentru copil, pentru soț, pentru casă, pentru propria persoană. Scriu și pentru automotivare. Scriu și pentru că nu cred că voi reuși vreodată să fiu perfectă, dar și pentru că nu îmi doresc prea mult să fiu perfectă. Scriu pentru că sunt o mamă neBUNĂ.
Mi-ar plăcea să scriu și pentru voi, nu doar pentru mine, să am suficiente cititoare care să se regăsească în poveștile mele. Și mi-ar plăcea să scriu și pentru soții care nici măcar nu își imaginează ce activități solicitante pot avea mamele.
Mamă neBUNĂ 