Exagerez dorindu-mi să fac mai multe activități. Mă simt inutilă și incapabilă

Îmi propun zilnic să realizez câte ceva. Ce pot să zic? E bine că am bunăvoință, căci majoritatea planurilor rămân la stadiul de planuri. Și, deși știu că nu am cum să acționez în mai multe domenii, tot îmi ocup mintea cu proiecții ale gândurilor. Ba aș scrie o carte, ba m-aș ocupa mai mult de blog, ba aș promova mica afacere de familie, ba aș găti mai mult, aș face ordine/curățenie mai des și mai detaliat etc.

Mi-ar plăcea să am un cititor de gânduri, măcar așa aș „rezolva” partea de online. Sau să se oprească timpul în loc măcar 12 ore pe zi. Aș avea mai mult timp cu minunatul meu fiu și poate aș reuși să finalizez mai multe activități.

Dacă aș renunța la planuri, ar însemna să mă plafonez, să mă afund în depresie și să mă mulțumesc cu puțin. Dacă aș lăsa copilul la TV, la desene sau muzică specifice vârstei, aș mai reuși să îmi ating obiectivele zilnice. Dacă aș dormi mai puțin sau deloc noaptea, aș mai realiza din obiective. Dacă minunatul ar adormi mai devreme de orele 22-23:00, aș avea timp pentru diferite activități casnice, personale și profesionale. Sunt mulți „dacă”, însă realitatea îmi cere să fiu echilibrată, deși este, deseori, imposibil.

Sentimentul vinovăției generată de ineficiența nevinovată a unei mame duce la frustrare, la sinuciderea calmității, la depresii, la delăsare, la epuizare. Agitația interioară a unei mame este periculoasă și veșnic alimentată de aceia care îi reproșează că nu se observă vreo urmă a activităților sale zilnice. Nici măcar mamele nu reușesc să se înțeleagă unele pe altele, întrucât acelea care au copii liniștiți, lăsați cu orele în fața TV – ului sau a telefonului/tabletei, nu vor înțelege niciodată mamele ai căror copii nu pot sta 2 secunde în același loc și care nu pot fi păcăliți cu un TV sau cu un smartphone.

Așa că eu, o mamă neBUNĂ, voi continua cu planurile tangibile și intangibile, chiar dacă zbârnelul are nevoie de mine și în timpul somnului de după-amiază. E dureros să vrei și să nu poți și, probabil, creșterea unui copil este dovada vie că o mamă vrea, dar nu poate, aceasta fiind singura excepție de la dictonul „Nu există nu pot, există nu vreau!”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s