În nebunia mea nelimitată, am decis să nu îmi chinui copilul cu olița sau cu vreun înlocuitor al acesteia de la o vârstă prea fragedă. Aud în stânga și în dreapta cum părinții își laudă bebelușii de 8-12 luni cu succesul defecării în oliță. Așa, și? Eu nu vreau nici măcar să îl pun să încerce. Îl consider prea mic (la un an și 2 săptămâni). Nu are un program de făcut caca. Face când vrea. De ce să-l forțez? E suficient că, atunci când suntem plecați departe de casă, se abține. Are pozițiile lui, ritualul lui. Cum să îi perturb ritualul.
Oare o fi copilul meu înapoiat comparativ cu aceia care fac la oliță de la 8 luni, dacă nu cumva de la 6 luni? Dacă da, lasă-l să fie. Va folosi olița sau direct colacul de WC fix atunci când eu îl voi considera pregătit, adică în momentul în care va înțelege în ce constă activitatea „lipsei mari” (cum mai este denumit caca prin alte părți). Nu sunt nevoită să spăl scutecele, așa cum o făceau părinții noștri. Schimbarea pampersului și ștergerea fundulețului nu sunt un efort atât de mare încât să grăbesc copilul. E drept însă că, uneori, aceste operațiuni sunt o reală aventură având un copil foarte activ. Dar, mă întreb: cum ar sta el pe oliță sau ce ar face după defecare când nu stă locului o secundă?
Care ar fi motivele grăbirii bebelușului? Am evoluat, a evoluat și tehnologia, s-au schimbat radical „normele” de creștere, dar să nu uităm că bebele tot bebe este. Să nu încercăm să îl maturizăm înainte de vreme. Dacă ar face caca la oliță de la 6 luni, l-aș însura la 10 ani? Pentru ce atâta grabă? Energia lor poate fi canalizată spre activități mai interesante decât pe concentrarea făcutului la oliță.
Între timp, poate mă lămurește cineva care sunt avantajele reale ale pusului copilului pe oliță începând cu momentul statului singur în fund. Și ce oliță să cumpăr? Ce minuni face olița muzicală? Nu s-a inventat încă olița care șterge bebele la fund și are sistem de autocurățare?
Mamă neBUNĂ 