Puține mame recunosc că sunt momente în care se simt depășite de fluxul activităților și sunt la un pas de depresie. Mă refer la mamele ai căror copii se comportă de parcă ar fi dependenți de băuturi energizante.
Nu toți bebelușii sunt activi. Mai sunt și bebeluși care stau liniștiți, care nu sunt dependenți de mamele lor, deși îmi este greu să cred că un bebeluș vrea să stea singur, fără atenția și afecțiunea părinților. Tind să cred că bebelușii care stau singuri au fost „forțați” să stea singuri (au fost lăsați în pătuț indiferent de lacrimile vărsate sau au fost lăsați la televizor). Până nici mie nu îmi place singurătatea, dar unui suflețel dependent de iubire?
Bebelușul meu este opusul tuturor bebelușilor liniștiți. Este cuminte, dar extraordinar de activ și de curios. Știe cam tot ce mișcă sau, cel puțin, așa pare. Nu sta locului 5 secunde. Este un alpinist convins și merge singur de la zece luni. Este fericit să descopere obiecte și locuri noi. Plânge până obține ceea ce își dorește. Și nu este nici răsfățat, nici șantajist, pentru că habar nu are ce înseamnă astea. Este doar un copil sănătos, un copil care știe că mami este mereu la dispoziția lui.
Dar… mami mai obosește, deși are impresia că nu are motive de oboseală. Și în momentele acelea de oboseală, își mai pierde cumpătul pentru câteva secunde. Uneori, își pierde și răbdarea, dacă bebe are câteva zile de activitate solicitantă.
O mami epuizată, un bebe energic, un tati care nu prea înțelege epuizarea mamei, cam așa arătă tabloul familiei în anumite perioade. Dar mami își revine rapid că nu are încotro, iar bebe parcă se mai liniștește.
Mamă neBUNĂ 