Văd postări ale unor mame care își petrec ziua căutând și realizând jocuri diverse pentru bebeluși și copii mici și mă surprinde, în primă fază, genialitatea copiilor lor și, în a doua fază, timpul alocat organizării și efectuării jocurilor.
Uneori, recunosc că sunt de-a dreptul invidioasă că reușesc să facă atâtea în timp ce eu mă trezesc adesea fără chef de ceva anume în puținul timp liber și nici nu sunt dispusă să îmi sacrific nopțile pentru a găti, așa cum văd că procedează unele mămici. Alteori, îmi văd copilul fericit și realizez că nu sunt o mamă atât de neBUNĂ pe cât mă consider.
Dar nu despre mamele perfecte vreau să vorbesc, ci despre bebelușii/copiii lor geniali, care, la 2 ani știu să numere, la 3 ani vorbesc în propoziții și știu un sfert din Dex, la 4 ani vorbesc destul de bine cel puțin într-o limbă străină etc. Exagerez prin exemplificare, însă consider că multe dintre activitățile realizate de mamele mereu dornice de activități educative noi îi suprasolicită pe cei mici. De exemplu, cred că un copil de 3 ani nu ar trebui să știe alfabetul. E prea mic pentru a fi atât de matur în cunoaștere. Și care ar mai fi rolul educației primare? De ce să se plictisească la școală exersând pentru a nu știu câta oară o literă când ar putea scrie a doua oară acea literă, cu mai mare interes și dăruire?
Am doar impresia sau multe dintre mămici sunt la un concurs de formare a geniilor, de competiție acerbă privind numărul activităților educative desfășurate pentru și cu picii lor? E frumos să vezi atâtea idei minunate de petrecere a timpului cu bebelușul/copilul, dar nu ar fi mai frumos dacă i-am lăsa pe cei mici să descopere obiectele care îi înconjoară și să își consume energia așa cum le face plăcere? Nu știu dacă este o tragedie sau nu, dar, la aproape 14 luni, copilul meu nu știe să insereze singur formele în „borcanul cu biscuiți” pe care îl are de la 6 luni și pe care acum 2 zile l-a redescoperit. Copilul meu nu este un geniu, stă locului doar atunci când vrea, aruncă jucăriile adesea, mă însoțește peste tot. Nu stă în fața televizorului, nu mănâncă cu telefonul în fața ochilor. Este totuși un copil isteț, un copil precoce în multe dintre etapele dezvoltării și, mai presus de toate, este un copil fericit, care plânge rar și atunci plânge pentru câteva secunde.
Mamă neBUNĂ 