Prima experiență cu alăptarea

Alăptarea nu a mers ca pe roate în cazul meu. Deși eram pregătită psihic să alăptez și mi-am făcut tot feluri de planuri frumose privind momentul alăptării, în cazul meu, alăptarea nu a fost ceea ce mi-am dorit, din mai multe motive.

Am avut un START prost în alăptare, cauzat probabil de următorii factori:

  • am născut prin cezariană la aproape 41 de săptămâni de sarcină, iar lactația nu s-a declanșat în momentul nașterii;
  • bebele a primit lapte praf în spital încă din primele ore de viață;
  • nu am stat cu bebele în salon, prima oară ținându-l în brațe după 12 ore de la operația de cezariană, când abia mă țineam pe picioare și a trebuit să mă mai și așez pe un scăunel înalt precum cele de la grădiniță;
  • nu a venit nicio asistentă sau infiermieră să ne arate cum anume ar trebui să procedăm cu alăptarea. Ni s-a spus doar să punem copilul la sân și apoi să îi oferim laptele praf din biberonul deja pregătit;
  • nu aveam mamelonul format, cu toate că pe timpul sarcinii eram 100% convinsă că nu voi avea probleme din acest punct de vedere;
  • bebele meu era activ încă din primele ore, spre deosebire de alți bebeluși pe care mamele îi puneau la sân adormiți, așa că nu avea el răbdare să stea să-mi declanșeze lactația;
  • superficialitatea asistentelor, care ba îmi spuneau că s-a declanșat lactația, ba îmi spuneau că nu am lapte, așa că am suplimentat porția de lapte praf;
  • sentimentul de vinovăție că nu îmi pot alăpta copilul și rușinea că nu am lapte, m-au determinat să renunț la pusul bebelușului la sân deoarece își pierdea rapid răbdarea, îi era foame și începea să plângă. Și cum să fiu tocmai eu singura care atrage privirile mamicilor și asistentelor din cauza lipsei laptelui și înfometării copilului?
  • „comoditatea” din spital de a nu insista cu pompa de muls. Am pus pompa manuală în acțiune, dar nu eram experimentată și nu am reușit să scot nimic. 

Cu toate acestea, nu am renunțat la ideea alăptării, așa că, ajunsă acasă, am continuat „lupta” cu lactația până la 10 luni fără o săptămână ale bebelușului și mă mândresc cu asta.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s