Problemele întâmpinate în primele săptămâni de la debutul lactației m-au determinat să vreau să fiu consultată de un specialist în alăptare, chiar dacă a fost nevoie să își ia soțul liber de la serviciu, să luăm copilul cu noi și să plătim o sumă frumușică doamnei cu titulatura de consultant în alăptare, ba mai mult, supraspecializată în alăptare.
Deși bebelușul meu nu avea răbdare să sugă, am insistat până s-a produs minunea. Doar că minunea a durat puțin, căci bebelușul meu reușea să îmi facă răni încă din primele secunde de pus la sân. Am încercat cu tot felul de creme, leacuri băbești, sfaturi citite de pe Internet, sâni „aerisiți”. M-am documentat asiduu. Problema părea fără rezolvare. Și pe lângă durerea fizică, era și o durere psihică acută, accentuată de „discursurile” celor apropiați care erau ferm convinși că nu îmi doresc să alăptez. Soțul meu când înțelegea, când nu înțelegea situația. Sătul de văicărelile mele, mi-a zis de multe ori să renunț la alăptat și la pompat.
După ce am încercat cam tot ce se putea încerca pentru a rezolva problemele din timpul alăptării, am constatat că ultima soluție este aceea de a merge la un consultant în alăptare. Am căutat, am citit păreri pozitive, am făcut programare și am sperat la un rezultat pozitiv.
Am ajuns cu greu la ușa „cabinetului”. Nu am găsit niciun indicator, nicio plăcuță, nimic, nimic. Era dubios, dar fie. Am constatat ca, de fapt, consultația se va realiza într-o garsonieră deloc primitoare, din punctul meu de vedere. Nu mai zic nimic de igiena din baie, că este un subiect extrem de delicat. Și…a început consultația despre costul căreia am fost înștiințată încă din momentul efectuării programării (parcă 240 lei).
Am fost supusă unui interogatoriu mai bine de o oră, timp în care soțul plimba copilul prin cameră și „ajutorul” consultantei probabil traducea dintr-o carte. Erau întrebări de genul: „ai fost alăptată?, cât ai fost alăptată?, suferi de vreo boală?”. Multe dintre întrebări le-am considerat irelevante, dar cel mai probabil răspunsurile mele reprezentau date semnficative pentru elaborarea unei cercetări pe tema lactației. Soțul se uita ciudat la mine, eu îmi pierdusem speranța, bebele își pierduse răbdarea. Așteptăm minunea. A fost consultat și bebe. Ni s-a spus că are fren lingual și acesta ar provoca dificultăți la alăptare. L-am pus pe cel mic la sân după o pauză de câteva zile, timp în care am pompat cuminte, căci, până la 9 luni și 3 săptămâni, bebelușul meu a consumat nici jumătate de cutie de lapte praf. Asta în cazul în care consuma zilnic minim 800 ml de lapte matern, adesea chiar 1 litru. Surprinzător, bebe a supt frumos, eu am avut mici dureri și am plecat cu speranța că voi reuși să alăptez, fiind asigurată că știu pozițiile de alăptat.
Am ajuns acasă cu vreo 5 ml de gel de aloe vera și un pliculeț de comprese pentru sâni. Plus speranța că totul va fi perfect, în ciuda problemei frenului lingual, deloc vizibil din punctul nostru de vedere, comparativ cu alte cazuri. Abia l-am alăptat pe cel mic până a doua zi dimineața, cu mameloanele sângerânde și cu lacrimi și „groază” la fiecare atașare la sân a micuțului.
Am renunțat la alăptat, am decis să pompez și să consult un chirurg pediatru pentru a vedea ce este de făcut cu frenul. Am mers la unul dintre „cei mai buni” și acesta a constatat că bebelușul nu are fren lingual care să împiedice flexiunile limbii în timpul suptului. Peste câteva zile am fost sunată de „ajutorul” consultantei pentru a-i comunica rezultatul ședinței. I-am spus că alt medic nu a văzut niciun fren lingual și mi s-a spus că nu oricine depistează această problemă și că este un singur doctor stomatolog, în zonă, specializat în depistarea și rezolvarea problemelor de acest gen, medic cu care consultanta colaborează. Am spus că voi citi sutele de pagini trimise cu întârziere pe e-mail, unele în limba engleză, și că voi reveni cu un apel telefonic după ce voi lua o decizie privind tăierea frenului. Am renunțat însă la idee. Se poate spune că am cedat sau se poate spune că am citit multe informații și am decis să nu îmi supun copilul unei intervenții, fie ea și nesemnificativă fizic și psihic.
Aceasta a fost experiența noastră cu doamna supraspecializată în lactație. Poate suntem noi pretențioși și nu am depistat utilitatea ședinței. Poate am avut așteptări prea mari sau poate nu am beneficiat de ajutorul unui consultant „adevărat”. Sau poate că acea consultantă nu părea credibilă. Ori am rămas cu un gust amar încă de la intrarea în încăpere și de acolo s-a tăiat elanu. Sper doar ca mamele care au probleme cu alăptarea să nimerească „pe mâinile” unui consultant profesionist și să le fie de real ajutor consultația.
Mamă neBUNĂ 