Cărniță, morcovel/morcovior/roșiuță, ardel, supică, apică/apiță…

De când am intrat în rândul mamelor, am început să învăț tot mai multe diminutive. Ce e drept, mămicile stau destul de bine la capitolul inventivitate, căci am auzit/citit multe cuvinte noi.

Nu sunt perfectă, mai folosesc și eu diminutive în discuțiile cu fiul meu, însă nu exagerez și nici nu inventez cuvinte. Copilul este mic și, deși nu vorbește, absoarbe totul precum un burete. Dacă acum îi spun să bea apiță, va fi derutat când va auzi cuvântul apă. Dacă îi spun că mănâncă „ardel”, ulterior va afla că acest cuvânt nu există și că, mai degrabă, sunt 2 cuvinte (arde-l).

Utilizarea frecventă a diminutivelor ne etichetează ca exagerați și derutează copiii. Cum ar suna o rețetă a unei prăjituri dacă s-ar folosi doar diminutive (ouț, zăhărel, făinică, prăfuleț de copt, bănănuțe, fructicele de pădure etc.)? Sau cum ar fi să utilizăm diminutive în tot ceea ce facem? Ceva gen: „Azi își va face apariția ploicica, așa că vom lua umbreluța la noi și vom purta hăinuțe cât de cât impermeabile.”

Mâncărica nu trebuie stâlcită. Vorbim totuși despre mâncare, despre fructe și legume, nu despre fructulețe/fructicele și legumițe/legumicioare. Ingredientele sunt ingrediente, nu ingrediențele, iar obiectele sunt obiecte, nu obiecțele.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s