Ne grăbim în fiecare secundă a vieții noastre. Nu știu de ce, dar, cu siguranță, ne grăbim și secundele sunt nemiloase. Ne grăbim inclusiv cu urările de sărbători pe care le trimitem cu câteva zile înainte în mediul online, deși ajung la cei dragi nouă în doar câteva secunde. Ne grăbim și apoi regretăm timpul care zboară pe lângă noi. Și graba ne ocupă timp prețios, căci vrem să avem și să facem mai multe decât putem duce. Vrem să demonstrăm că ne permitem lucruri scumpe, mâncare sofisticată, călătorii în țări la care alții visează toată viața și pentru care le-ar mai trebui câteva vieți să și le poată permite.
Nu este rău deloc că vrem TOTUL, dar este rău că totul nu ne satisface, ci ne dezumanizează. Totul este infinit și nu poate fi atins. La fel ca perfecțiunea. Și acest TOT ne termină ca indivizi. Ne dezbracă de sentimente, de bunătate, de fericire, de iubire. Ne omoară și ne transformă în inși egoiști, lipsiți de empatie, de zâmbete, de căldură sufletească. Creează un zid între noi și restul lumii, între noi și persoanele iubite, între noi și Dumnezeu.
Și…mulțumim de ochii lumii. Mulțumim pe rețelele de socializare pentru că „se poartă” și mulțumim o dată pe an, în ultimele zile ale anului. Pe cine ajută? Oamenii dragi primesc mulțumiri oricând. La fel și Dumnezeu. Nu este o zi din an dedicată mulțumirilor. Sau este. Mulțumim atunci când simțim și mulțumim în taină.
Trist este că și copiii noștri se grăbesc. Se grăbesc să crească, să devină adolescenți rebeli și apoi adulți de succes. Și parcă ne grăbim și noi să îi învățăm prea multe, prea devreme. Îi vrem perfecți, mega isteți. Vrem să utilizeze wc-ul la nici un an, să mănânce singuri de pe la 8 luni, să știe minim 2 limbi străine pe la 2 ani etc. Ne chinuim și îi chinuim cu diverse activități în loc să profităm de anii în care mititeii noștri au nevoie de îmbrățișările noastre, de atenția noastră. Copiii noștri au nevoie să fie iubiți, nu zoriți! Noi avem nevoie de amintiri care să ne hrănească bătrânețea, nu de epuizare care să ne fure anii. Și…deși conștientizăm tot răul pe care ni-l provocăm, continuăm să ne grăbim și să ne autodistrugem.
Mamă neBUNĂ 