Nu știu unii cum sunt, dar eu nu prea plec fără bebelușul meu. Nu îmi place să îl știu departe de mine, mai ales acum, când mă tot strigă dacă lipsesc de lângă el. Când trebuie să plec fără el, ne e greu amândurora, dar nu avem încotro. Dar de aici și până la a pleca 2-3 zile departe de el, deși l-aș lăsa în siguranță, e cale lungă. Nici măcar noul an nu ne-a găsit separați pentru că nu aș putea să fiu împăcată și liniștită cât timp el ar sta acasă și noi am fi la restaurant.
Poate greșesc, dar mă dedic trup și suflet copilului. Cum vrea în brațe, îl iau în brațe. Mergem împreună la cumpărături, facem curățenie împreună, ne jucăm, povestim. Nu vreau să regret secundele în care nu i-am fost alături. Construim amintiri cu care o să mă hrănesc eu, căci el nu își va aminti.
Noul an ne-a surprins de această dată puțin speriați, o petardă risipind farmecul artificiilor și de aici s-a cam dus cu zâmbetele copilului meu până când a intrat în casă și a dat de cărți. Dacă eu mă chinuiam ca în prima zi a anului să citesc sau să scriu ceva (ca tot anul să am spor), de această dată el m-a surprins. Nu este o surpriză că îi plac cărțile și sper ca măcar până prin clasa a noua să citească din dragoste pentru lectură. Mă voi ocupa să aibă mereu cărți pentru că ocupă loc puțin și recunoaște cam tot ce este „viu” pe paginile lor. Să aibă o copilărie ca în basme, zic.
Și după o lectură și câteva clipe alături de cei dragi, am ajuns acasă (căci am avut grijă ca noul an să ne prindă brambura) destul de devreme și am dormit cu toții. Ne-am trezit zâmbitori și fericiți și vrem să fim așa tot timpul anului.
Mamă neBUNĂ 