Nu începusem diversificarea și eram deja stresată că nu voi reuși să fac față acestui aspect important din viața bebelușului meu. De când s-a născut cel mic am tot citit articole despre diversificare, am aderat la grupuri specifice pe rețelele de socializare și am refuzat orice picătură de apă/ceai și orice fărâmă de hrană solidă pentru bebe.
Am auzit multe, am primit sfaturi, am solicitat părerea pediatrilor și am decis să fac exact așa cum consider.
Am început diversificarea la 6 luni fără o zi sau două. M-am grăbit pentru a fi și soțul acasă la prima masă solidă a bebelușului. Am considerat că primul piure trebuie considerat un eveniment important. Am ales dovlecelul pentru un tranzit sigur. Și copilul nostru a fost incantat, a gustat puțin, poate puțin mai mult decât ar fi fost necesar.
Mi-am achiziționat un aparat de gătit la aburi pentru ușurarea muncii (deși sunt multe obiecte de spălat), dar și pentru a păstra cât mai multe proprietăți ale legumelor și fructelor. Am avut dop în urechi atunci când auzeam „pe noi mama nu ne-a mai crescut cu legume la aburi și, uite, că suntem sănătoși”. Dopurile pentru urechi încă le păstrez, dar, să revenim la diversificare.
În primă lună, gătitul nu a fost o povară. Am avut un fel de program, dar nu program cu ore fixe pentru a lua prânzul. În cea de-a doua lună, am introdus nelipsitele banane, preferate și în prezent. Am optat mereu pentru legume și fructe românești, din surse cât mai sigure, deși diversificarea m-a împins și către fructe și legume care nu se găsesc în grădinile și livezile din România. Totul a fost și este încă limitat din acest punct de vedere.
„Greul” a început în momentul introducerii celei de-a treia mese. Vase multe, răbdare, imaginație pentru combinarea alimentelor, plus calmitate pentru a răspunde tuturor celor care mă întrebau de ce nu folosesc sare și zahăr, de ce nu îi ofer mâncare „obișnuită” etc.
Ce a fost mai greu a urmat zilnic. Eram disperată că bebele meu nu mânca tot ceea ce mâncau alți bebeluși de vârsta lui, fie pentru că nu accepta, fie pentru că nu aveam timp să gătesc ceea ce vedeam că gătesc alte mame perfecte, cu, poate, mai mult timp liber sau cu ajutoare. Am încercat să fac cât mai multe cu copilul atârnat de mine. Uneori am reușit, alteori am cedat.
Am renunțat însă la a găti zilnic cât mai multe feluri de mâncăruri și de gustări. Aș pierde din timpul alocat fiului meu, soțului sau somnului și chiar din timpul alocat mie. Fiul meu oricum este pretențios, deci nu ar mânca nici acum ceea ce observ că mănâncă alți copii. E fericit cu ceea ce îi ofer, iar uneori mai facem și mici excepții, mai ales dacă suntem în vizită. Recunosc, mă deranjează maxim când i se oferă pâine în exces sau când alții îi dau tot felul de chestii spunându-mi că nu pățește nimic.
Totuși, parcă acum sunt mai terorizată de spălat vasele decât de gătit. Și nu, nu îmi iau mașină de spălat vase din mai multe motive.
Mamă neBUNĂ 