Am ajuns să fim dependenți de tehnologie, să stăm cu ochii în smartphone de fiecare dată când avem 5 minute libere, să vedem cine ce face, să îi invidiem pe toți cei care o duc mai bine ca noi.
Criticăm fără să avem argumente solide, ne formăm mereu opinii negative despre cei din jur.
Înjurăm cu prea mare lejeritate, de fiecare dată când ne deranjează ceva cât de puțin important.
Ne enervează absolut orice, ne supărăm din orice. Sunt orice-uri insignifiante care ne ghidează viața mai mult decât ar trebui să o facă.
Ducem lipsă acută de răbdare în fiecare acțiune pe care vrem să o realizăm. Am vrea să rezolvăm mereu primii, mereu înaintea celorlalți, de parcă lumea se învârte doar în jurul nostru și nimeni nu are voie să ne-o ia înainte. Nu înțelegem că sunt oameni cu nevoi și cei din jurul nostru, că fiecare are rostul său și rândul său.
Ne grăbim în permanență, de parcă suntem într-o luptă crâncenă cu timpul.
Găsim mereu vinovați pentru toate problemele noastre, când, de fapt, principalii vinovați suntem noi și mentalitatea noastră tot mai învăluită de ură.
Suntem atât de firavi emoțional încât riscăm să ne rupem la fiecare adiere de vânt. În sufletele noastre au loc mereu furtuni de nisip care ne orbesc gândirea și simțirea.
Suntem egoiști la modul extrem, unicitatea ființei fiind parcă dată de gradul de egoism.
Suntem frustrați din cauza avuțiilor celorlalți, din cauza stării lor de bine.
Ne uităm ciudat la cei care își ajută semenii, căutând mereu un mister în fiecare faptă bună.
Ne hrănim cu bani, trăim pentru bani. Uităm de sentimente, de fericirea datorată lucrurilor mărunte. Suntem într-o goană fără limite și uităm că suntem oameni, că avem sentimente pozitive, că avem milioane de motive zilnice pentru a zâmbi și a-i ferici pe cei cunoscuți și deloc cunoscuți.
Mamă neBUNĂ 