La mare, cu toate jucăriile din dotare

Am ajuns nerăbdători la mare să vedem cum se va comporta iubiriciul. Toate bune și frumoase până la apariția sacoșelor cu jucării, lăsate în voia sorții sau nu. Și cum să îi explici unui copil de nici 2 ani că respectivele jucării nu îi aparțin? Cum să îl iei de la copiii respingători când el se așeza rapid lângă ei?

Ne-am văzut nevoiți să mergem să procurăm câteva jucării, că poate, poate îl vor ține ocupat și va uita de jucăriile copiilor din jur. Preț de câteva minute așa a fost. Apoi, tot jucăriile copiilor erau mai atractive. Cum zărea ceva nou, cum, în fracțiune de secundă, era la locul de joacă al altui copil.

Inițial, alergam imediat după el, să nu cumva să aibă timp să le testeze. Apoi, l-am lăsat pe iubirici să vadă noile jucării, să putem observa comportamentul posesorilor de jucării și al părinților acestora. În funcție de reacțiile acestora, am intervenit. Fie l-am lăsat să se joace câteva minute, fie l-am luat plângând de lângă copii și jucăriilor lor.

Iubiriciul, bietul de el, nu are vreo vină că părinții își aduc copiii pe plajă cu o tonă de jucării. El este doar curios și mi se pare normal să fie așa. Din păcate, am constatat că mulți, chiar prea mulți părinți tratează curiozitatea celor mici ca fiind un comportament anormal, un semn al proastei creșteri. De ce să nu lași copilul să exploreze, să socializeze? De ce să îl izolezi? De ce să îl sluțești învățându-l să discrimineze?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s