Am preferat să fim mereu discreți în ceea ce privește viața personală, dar și pe plan profesional. Nu am vrut să epatăm sub nicio formă. Am ales să ne bucurăm de succes sau de evenimentele frumoase din viața noastră alături de oameni apropiați, care să se bucure sincer de reușitele noastre.
De când l-am cunoscut pe soțul meu parcă sunt chiar mai misterioasă pentru amatorii de bârfe. Nu am postat poze împreună pe rețelele de socializare până după nuntă. Nici acum nu o facem prea des. Și dacă suntem discreți cu noi, suntem și cu fiul nostru. Mai postez câte o poză cu el o dată la câteva luni, deși recunosc că au fost zile la rând în care aș fi vrut să arăt tuturor ce minune de copil am, cât este de frumos și câte chestii istețe zice și face, comparativ cu alți copii de vârsta lui. M-am limitat la a încărca fotografia și la a renunța la postare, zicându-mi că intimitatea noastră sigur nu interesează în mod special pe cineva.
Și noi am putea posta zilnic zeci de fotografii, de clipuri, pline ochi de zâmbete. Ne-am putea eticheta în diferitele locuri pe care le vizităm, împreună cu oamenii deosebiți pe care i-am cunoscut sau cu aceia care ocupă un loc special în inimile noastre. Dar cui ar folosi? Cu ce ar fi așa-zișii noștri prieteni mai interesați de noi când ar vedea ce facem, unde suntem, ce mâncăm și cu cine? Cu siguranță am atrage mai multă invidie într-o lume în care invidia și frustrarea creează monștri.
Nu m-am lăudat nici măcar cu susținerea tezei de doctorat sau cu acordarea titlului de doctor în economie, cu toate că am depus o muncă titanică, cu atât mai mult cu cât am rămas însărcinată în perioada studiilor doctorale și chiar am fost un an și vreo 2 luni mămică doctorandă. Au știut cât mi-a fost de greu să le îmbin pe toate doar cei foarte apropiați. Ori acești apropiați mă întreabă frecvent ce fac, cum îmi merge, ce face soțul meu, cum este copilul meu. De ce să fac publice niște momente frumoase din viața noastră când le pot trimite în privat sau le pot trăi live cu cei dragi alături?
Copilul meu nu este imaginea vizuală a acestui blog, este doar sursa inspirației mele. Cei interesați să afle poveștile noastre, le citesc și fără a vedea chipul angelic al iubitului meu fiu. Noi făurim amintiri, ne bucurăm de fiecare clipă împreună, îi mulțumim lui Dumnezeu (fără să ne lăudăm) pentru fiecare moment al vieții noastre. Trăim viața așa cum ne este dată, cu bune, cu rele. Dacă bucuriile noastre ar fi postate și ar atrage invidie, necazurile noastre ce ar atrage?
Mamă neBUNĂ 