Minunatul nostru are 2 ani și o lună și am reușit să îl ținem departe de antibiotice. Știu că părem nebuni pentru mulți, inconștienți pentru cei apropiați nouă, dar am decis să ne informăm bine și să nu ascultăm mereu de medici.
De când a intrat în colectiv, minunatul a fost mai mereu virusat. Cu mucii ne-am obișnuit, a scăpat mereu fără medicamente, dar, de curând, a fost lovit de o tuse care ne-a distrus psihicul și care ne-a obosit fizicul. Timp de o săptămână, a tușit destul de des, iar, în timpul somnului, tusea se accentua și, aproape zilnic, exista un episod de vomă. Noaptea parcă avea o oră fixă, ora 00.00. Cum îl auzeam că tușește des, cum eram în picioare lângă pătuț, pregătiți de curățenie.
Am fost disperați, fără doar și poate, dar nu am lăsat pe nimeni să descopere această disperare. Toți cei care ne-au trecut pragul erau înțelepți, cu experiență, numai noi eram inconștienți că lăsăm copilul să facă complicații la plămâni, în loc să îl ducem la medic. În primele 4 zile, i-am dat un sirop plin de zahar. L-a acceptat cum l-a acceptat. Am sunat medicul pediatru, mi-a recomandat un alt sirop, dar m-a liniștit, spunându-mi că e foarte bine dacă vomită. Asta știam și noi, dar a contat pentru psihicul nostru încă o părere avizată. Nu l-am cumpărat, am mers pe varianta soțului, o linguriță cu miere și o picătură de tinctură de propolis, ambele producție proprie. Să scap de gura familiei, am mers la farmacie, să cumpăr minunea de sirop recomandată. Farmacista mi-a sugerat să iau un alt sirop, care ajută la dizolvarea mucusului. L-am luat și ne-am chinuit să i-l administrăm. Iubiriciul parcă știe că medicamentele nu au cine știe ce efect, așa că le refuză categoric. L-am păcălit, l-am ținut de nas etc. Ne-am chinuit. Cel mai tare ne-au chinuit vorbele înțelepților, care nu înțeleg cum de nu suntem capabili să administrăm unui copil niște medicamente. Nu, nu suntem. E simplu de înțeles. Dacă îl ținem de mâini, de picioare, de nas, strânge dinții, deci, adio sirop. Sau, dacă îl ia, îl vomită sau îl scuipă. Prin urmare, terorizăm copilul degeaba.
Am sunat alt medic și, printr-un singur apel telefonic, am ajuns la o listă de 6 medicamente, printre care neapărat antibiotic. A omis pansamentul gastric, dar m-a asigurat că se va face bine garantat. M-am minunat, ba chiar m-am blocat și mi s-a întărit convingerea că nu trebuie să am încredere în medici. N-am cumpărat nimic din cele spuse. Este a doua oară când i se recomandă antibiotic copilului și îl refuzăm.
Am mers la medicul pediatru la consult. M-a liniștit spunându-mi că la plămâni nu aude nimic ieșit din comun. Surprinzător, nu mi-a recomdat antibiotic. M-am mirat, așa că îi voi mai cere părerea.
Am dat peste un alt medic, la o nuntă. I-am povestit despre tusea iubiriciului și mi-a zis să las copilul în pace, să nu îl cocoloșesc. Alt medic bun, nebun ca noi. Doamne ajută, mai dau și peste medici care nu sar cu antibioticul de parcă ar recomanda apă.
Acum este bine, puțin mucios. Tușește mai rar, doarme bine.
Mamă neBUNĂ 