Într-o seară, iubiriciul mi-a cerut să îl pun pe blatul de la bucătărie, acolo unde știe el că găsește diverse de ronțăit: fulgi de porumb, cereale mai mult sau mai puțin prietenoase, alune, nuci, fistic etc. Și, foarte hotărât, mi-a spus că vrea ciocolată. El, care, până în acea seară, nu a știut ce gust are ciocolata, deși a mai văzut ciocolată prin casă și nu a fost interesat.
M-am uitat la soțul meu, soțul meu s-a uitat la mine și nu am știut cum anume să gestionăm situația. Iubiriciul era foarte hotărât să mănânce ciocolată, lăsând în urmă toată reticența lui de a încerca mâncare necunoscută. I-am explicat că ciocolata nu este bună în diverse feluri, dar, probabil că m-a văzut mâncând în zilele anterioare și s-a decis să încerce.
A gustat timid prima dată, făcându-și curaj. Eu eram disperată, soțul încă încerca să îl convingă că nu îi va plăcea. Dar, surprinzător, dorința lui de a mânca ciocolată a fost foarte mare. A terminat cu pătrățel de ciocolată și era tentat să mai mănânce. L-am trimis însă în baie să își spele dinții și i-am spus că este suficient cât a mâncat. A înțeles fără să comenteze. De atunci, nu a mai cerut până acum și sperăm să nici nu o facă prea curând, cu toate că suntem conștienți că vor fi persoane cărora li se va face milă de el și îl vor ruga cu tot felul de dulciuri, spre marea noastră disperare.
Pe noi ne ascultă, știm ce să îi spunem în cazul în care dorește ceva „interzis”. Problema este cu ceilalți membri ai familiei cărora le pare rău de el, fără să se gândească o secundă la consecințe. Și, culmea, le-am explicat tuturor, de n ori, că are tot timpul pentru dulciuri și alimente sărate, sucuri și mai știm noi ce alte minunății deloc sănătoase.
Mamă neBUNĂ 