Mami, cite(ș)te tu! Eu nu pot, sunt mic

Dimineața noastră începe pe la ora 7.30, când (l)ăpticul trebuie să aștepte cuminte lângă pătuțul copilului căruia i-a intrat în reflex că laptele e prima sa grijă. După 2 minute, iubiriciul îl ia pe iepurilă (o pernuță), cel mai de preț prieten (dar fără a fi obsedat să îl ia cu el pe afară, la cumpărături sau în orice alt loc în afara casei), se pune pe oliță și apoi caută o carte din care să îi citesc.

Uneori, mai scap de citit la prima oră. Dar, după-amiaza și seara, nu prea mai am scăpare. Are anumite cărți pe care vrea să i le citesc și insistă până obține ceea ce își dorește – să i se citească fix ce are chef. Și, de fiecare dată, îmi adresează întrebări, ca nu cumva să îi scape vreo informație.

Soțul meu nu prea îi înțelege pasiunea pentru cărți, însă eu îl încurajez. De la 3-4 luni a avut cărți de ale căror imagini a fost atras. Apoi a primit cărți cu sunete, atractive și educative, cărți cu diverse povești, cărți cu puzzle. De toate este fascinat, doar că nu are cea mai mare grijă de ele. Entuziasmul de a le răsfoi îl mai determină să le rupă fără să vrea. Eu, neobișnuită cu asemenea „stricăciuni”, mă mai enervez, dar am grijă să îmi treacă rapid, ca nu cumva, în timp, iubiriciul să renunțe la pasiunea pentru lectură.

Într-o dimineață, acum câteva zile, îmi pune o carte în brațe și îmi spune: „mami, cite(ș)te tu, că eu nu pot!”. De ce nu poți, mami?, întreb. „Nu pot, mami, am pe bebelina în bu(r)tică, uite, nu pot (ridică tricoul și se mângâie pe burtă)!”

Și mami îi citește. Îl mai prinde și pe tati când nu e foarte obosit. Mai are noroc și cu bunicii că îi citesc și ii explică imaginile din cărțile pe care le deține. În plus, i-am instruit pe toți să îi ofere cărți, în cazul în care vor neapărat să îi cumpere ceva. De preferat, cărți cu tractoare, cu utilaje, cu ferme. Până la urmă, nici nu mai contează tematica. Este esențial doar să aprecieze mereu cărțile, să se deconecteze citind, să își dezvolte imaginația și limbajul, să citească mereu cu drag, nu din obligație.

Nu uitați, este important entuziasmul părinților atunci când cel mic are primul contact cu cartea! Și, ceea ce contează, este să nu exagerăm. Nu avem nevoie de sute de cărți pentru un copil de 2 ani și jumătate. Fiecare etapă are cărțile ei, să nu grăbim lucrurile!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s