Nu știu cum s-a nimerit, dar ambii copii au fost la munte în jurul vârstei de 4 luni. Iubiriciul a împlinit 4 luni fix în ziua când am fost la munte. Era o zi geroasă de ianuarie, cu nămeți de peste 2 metri pe alocuri, cam prima dată când am trecut printr-un mini tunel de zăpadă viscolită. Toți erau mirați că am avut „curaj” să plecăm de acasă cu un copil atât de mic în toiul iernii, la Rânca. Pe iubițică am dus-o pe Transalpina când avea 4 luni și jumătate, adică acum câteva zile. Nebunie curată în viziunea celor cu care am fost plecați în weekend.
Cum iubiriciul a crescut, mititica a fost în centrul atenției. Toți se minunau cât este de micuță, de zâmbitoare, de subțire îmbrăcată. Ba că era fără șosete prin pensiune, ba că afară avea doar o salopetă pufoasă peste un body și niște pantalonași subțiri… Unii ne spuneau că va răci, alții se uitau la mine ca la o nebună inconștientă de pericolele ce o pândesc pe propria-mi fiică. Când auzi atâtea sfaturi de la părinți cu experiență te gândești fie că au dreptate, fie că au avut copii de interior pe timpul iernii.
Nu zic că am fost lipsită de emoții. Mi-a fost teamă că iubiții mei copii ar putea contacta vreun virus, însă am avut încredere în instinctele mele materne. Mamele au instincte puternice, trebuie doar să creadă în ele și să nu cedeze în fața presiunilor externe.
Puteam merge fără copii, să fie un weekend pentru mine și pentru soțul meu, dar cum să plecăm fără copii? Pe iubirici l-am mai lăsat peste noapte la părinți sau cumnați, dar doar pentru o noapte, timp în care m-am tot gândit ce face și, la prima oră, eram după el. Pe fetiță n-am lăsat-o mai mult de două ore în grija altcuiva, mai ales că este alăptată. Am lapte muls în congelator, dar parcă tot mai bine este să o știu mereu lângă mine.
În mod normal, am plecat să ne distrăm. În mod anormal sau perfect normal, am plecat de acasă pentru a socializa. Despre mine vorbesc, desigur. Ca mamă a unui bebeluș și a unui copil mic este imposibil să te deconectezi, cu sau fără copii lângă tine. Serile le-am petrecut în cameră, alături de minunății mei copii, lăsându-l pe soț să petreacă timpul alături de ceilalți. Recunosc că mi-a fost uneori ciudă că el se „distrează” și eu nu, dar îmi trecea când mă uitam la compania mea permanentă.
Așadar, am fost cu bebelușii la munte, i-am plimbat la aer curat fără a avea 5 căciuli, 10 pulovere și 3 perechi de pantaloni, i-am lăsat în brațele tuturor celor care și-au dorit să resimtă prezența unor suflete atât de mici. Week-end-ul a trecut și l-am putea repeta oricând, dacă n-ar fi nebunia cu Covid-ul. Indiferent cât de solicitante sunt pentru mine aceste ieșiri, copiilor le fac bine.
Mamă neBUNĂ 