Mamele bune au tot felul de temeri și de întrebări încă de dinainte de a-și ține minunile în brațe. Și, culmea, mereu, au mustrări de conștiință, se învinovățesc pentru ceea ce fac sau nu fac copiii lor.
Mamele bune nici măcar nu realizează că sunt mame bune. Se cred mame NEbune. Nu știu dacă au nevoie de mai multă susținere din partea partenerilor, dar clar au nevoie să conștientizeze că nu există mame perfecte. Ca părinte nu există perfecțiune. Există doar dorința acută de a-ți vedea copilul sănătos și fericit.
Mamele mai și greșesc. Presiunea de pe umerii lor este imensă. Mamele sunt mereu suprasolicitate și, de fiecare dată, găsesc o soluție pentru remedierea problemelor. Mamele nu stau, mamele nu lipsesc un minut de lângă copiii lor fără să se întrebe dacă aceștia sunt bine.
Mamele au răbdare nelimitată, dar se întâmplă să existe și câteva secunde în care nervii să le fie prea întinși și să cedeze, să ridice tonul vocii la copii, să le plece mâna în viteaza către corpul copilului, să își amenințe copilul sau să îl condiționeze. Dar aceste mici momente de rătăcire nu înseamnă că mama este NEbună. Este doar o mamă epuizată, căci mamele nu mai dorm 8 ore pe noapte mulți ani, începând cu al treilea trimestru de sarcină.
Sunt mai mult decât convinsă că mamele care sunt cu adevărat NEbune nu se gândesc vreodată că sunt imperfecte. La fel cum prostului nu îi va trece prin cap, vreodată, că este prost. Mamele au voie să greșească, au voie să mai țipe, au voie să ia o pauză de la gătit… Mamele bune sunt mame grijulii, ancorate în realitate, sunt mame care se roagă mereu ca îngerii să le vegheze pruncii, sunt mame care simt că nu mai pot, dar care află că imposibilul este posibil.
Mamă neBUNĂ 